După ce într-un număr anterior al ziarului v-am informat că au fost scoase la concurs posturile de manager pentru Spitalul de Pediatrie şi pentru cel de Obstetrică-Ginecologie din Ploieşti, de data aceasta vă informăm că s-a finalizat perioada înscrierilor candidaţilor, luni, 5 mai, fiind ultima zi în acest sens. Chiar dacă perioada de înscriere a fost suficient de lungă, în cazul ambelor unităţi sanitare candidaţii care să-şi asume o asemenea responsabilitate nu s-au înghesuit deloc. Practic, la concurs nu s-a înscris decât câte un singur candidat pentru fiecare spital în parte: actualii manageri – respectiv dr. Oresta Vasile la Spitalul de Pediatrie şi dr. Călin Boeru la maternitate – fiind vorba despre candidaţii cărora contractele le expiră în luna mai. Potrivit calendarului de desfăşurare a examenelor, pe data de 12 mai urmează ca actualii manageri să susţină testul grilă, pentru ca apoi, pe 16 mai, să-şi prezinte proiectele de management.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.