Stanciu Raluca – psiholog
Stima de sine este un termen tot mai des întâlnit în ultimul timp. Se vorbeşte la televizor, articolele abundă pe internet pe această temă dar, paradoxal, stima de sine a românilor în general e din ce în ce mai scăzută. Însă, nu trebuie să fii vreun savant ca să îţi dai seama de ce. Principala caracteristică a societăţii actuale pare să fie incertitudinea iar principala cerinţă pe care o au în comun anunţurile de angajări este rezistenţă la stres. Aşa că, poţi spune, foarte uşor: “De unde atâta stimă de sine, când totul este pe dos în ziua de azi ? Niciun serviciu nu mai este sigur, preţurile cresc, iar salariile rămân pe loc, ba chiar se micşorează, instituţia căsătoriei pare să nu mai aibă nicio valoare, în spitale mori cu zile, să creşti un copil în ziua de azi este o adevărată provocare… iar lista poate continua mult şi bine”. Tocmai de aceea stima de sine devine cu atât mai importantă. Este nevoie să insuflăm de mici copiilor încredere în ei înşişi, astfel încât să se simtă capabili, curajoşi, să simtă că pot să facă orice îşi propun.
Haideţi să vedem ce este stima de sine, ce nu este stima de sine, de ce este ea importantă, cum se formează şi cum o putem îmbunătăţi.
Ce este şi ce nu estestima de sine
Stima de sine poate fi întâlnită sub mai multe forme: cunoaştere de sine, acceptare de sine, iubire de sine, a crede în sine, a fi mândru de sine, a fi sigur de sine etc.
Dar cel mai simplu mod de a defini stima de sine este consideraţia pe care persoană o are faţă de sine însăşi. A avea stimă de sine nu înseamnă a fi perfect, a nu avea niciun defect. Din contră. Stima de sine presupune a avea curajul de a fi imperfect. Căci nimeni nu este perfect. Cu toţii avem atât calităţi, cât şi defecte. Fiecare dintre noi avem propriile noastre complexe, lucruri de care nu suntem mândri. Important este să ne cunoaştem atât părţile bune cât şi pe cele mai puţin bune, să le acceptăm şi să schimbăm ceea ce stă în puterea noastră. Autocunoaşterea este un proces ce se desfăşoară pe tot parcursul vieţii, pentru că zi de zi avem parte de tot felul de evenimente faţă de care trebuie să reacţionăm într-un fel sau altul, să luăm anumite decizii, cunoaştem diverse tipologii de oameni. Rolul autocunoaşterii este de a te descoperi pe tine, să-ţi cunoşti calităţile şi defectele, limitele, aptitudinile, la ceea ce te pricepi, ce ştii să faci, ce nu poţi să faci, ce-ţi place, ce nu-ţi place, ceea ce poţi să schimbi la tine şi, cel mai important, ce nu poţi să schimbi la tine. Pentru că anumite lucruri ţin de temperamentul fiecărei persoane în parte, unele lucruri sunt înnăscute şi să lupţi contra lor este ca şi cum te-ai lupta cu morile de vânt.
Cum se formează stima de sine
Stima de sine se formează în copilărie, cu ajutorul părinţilor. Părintele are rolul de a insufla celui mic încredere în sine, astfel încât copilul să se simtă acceptat, iubit, valorizat, o parte integrantă a familiei.
Dar cum pot realiza părinţii acest lucru?
În primul rând, trebuie să-i dăm de înţeles copilului că vom fi alături de el indiferent ce s-ar întâmpla. Copilul are nevoie să se simtă iubit, ocrotit şi protejat, indiferent de boacănele pe care le face. Căci anumiţi părinţi au tendinţa atunci când copilul comite vreo prostioară de a-l ameninţa că nu-l vor mai iubi. Bineînţeles, asta nu înseamnă că nu trebuie să luăm atitudine. Copilul cu o stimă de sine ridicată se bucură de relaţii bune cu ceilalţi copii, prezintă comportamente de cooperare şi implicare atât în familie cât şi în societate, are rezultate bune la şcoală, realizează cu plăcere diverse activităţi. Copilul cu o stimă de sine scăzută nu are încredere în sine, nu vede nimic bun la el, îi percepe pe cei din jur superiori lui, prezintă teamă de eşec şi, prin urmare, se va mobiliza foarte greu să se implice în diverse proiecte, activităţi. Va avea probleme de integrare şi, de aceea, îşi va face prieteni destul de greu. Unii copii se remarcă printr-o timiditate excesivă, pe când alţii vor încerca să iasă în evidenţă prin comportamente deviante, precum: violenţa verbală/fizică, rezultate şcolare slabe, absenteism care poate duce la abandon şcolar.
Ce contribuie la o stimă de sine negativă? De regulă stilul parental. Atunci când copilul este crescut de un părinte indiferent, el va învăţa că nu contează. Orice ar face copilul (lucruri bune sau mai puţin bune) se va lovi de indiferenţa părintelui, acesta neavând niciun fel de reacţie. Părintele nu prezintă niciun fel de interes la bucuriile, tristeţile sau nevoile copilului. Prin urmare, copilul va deveni un adult care va avea permanent sentimentul că este neimportant, că nu contează. La polul opus se afla părintele hiperprotector, care va avea tendinţa de a face totul în locul copilului, de a se purta cu el precum un bibelou. Îşi va proteja copilul de orice eveniment din afară şi nu va conteni să-i ofere tot ce îşi doreşte acesta. Meritat sau nu. Copilul va avea astfel, două opţiuni. Fie va deveni un adult dictator şi nimeni nu va îndrăzni să comenteze ceva în faţa lui, va considera că totul îi aparţine şi că toată lumea va trebui să stea la picioarele lui. Fie va deveni un inadaptat social. Nu va reuşi să se integreze nicăieri, nu-şi va dezvolta aptitudini de comunicare, capacităţi de decizie.
Cum îmbunătăţim stima de sine la copiii noştri?
Iată câteva recomandări care contribuie la formarea unei stime de sine ridicate:
1. Recompensaţi copilul şi atunci când are rezultate, dar şi atunci când încearcă.
Copilul are nevoie să simtă că eforturile sale sunt remarcate şi apreciate. Asta îi va da putere şi curaj să încerce din nou şi din nou.
2. Nu faceţi în locul copilului lucruri pe care le poate face el pentru el însuşi.
Atunci când acţionăm în locul copilului, el se va simţi incapabil, inutil şi treptat va învăţa că el nu are de ce să se deranjeze, şi că se va găsi mereu cineva care să facă lucrurile în locul locul său.
3. Cereţi întotdeauna părerea copilului dumneavoastră şi ţineţi cont de ea.
Astfel, acesta se va simţi apreciat şi respectat şi va învăţa să aibă încredere în modul său de a gândi.
4. Evitaţi să-i spuneţi copilului dumneavoastră ce să facă sau cum să procedeze în diverse situaţii. Încurajaţi-l să găsească singur alternative, soluţii, stimulându-l cu întrebări, precum: “Ce ai putea face în situaţia asta? Ce alte alternative mai vezi? Ce consecinţe ar reieşi de aici? Cum crezi că se se va simţi celălalt dacă ai face asta?
5. Ascultaţi-vă copilul, observaţi ce îngrijorări are, ce anume îl frământă şi nu încercaţi să minimalizaţi problemele sale.
Pentru cei care doresc să afle mai multe informaţii pe această temă, recomand cartea autorilor francezi: Christophe Andre şi Francois Lelord – Cum să te iubeşti pe tine.
