Petre Apostol

Deşi este junioară, având 18 ani, scrimera clubului Petrolul Ploieşti – Corina Damaschin – a fost aproape de medalii la Campionatul naţional de floretă pentru senioare, care s-a desfăşurat la Sala Floreasca din Capitală. Eleva antrenorului Ştefan Moldanschi este a patra sportivă din România în clasamentul mondial al junioarelor în primul său sezon complet la această categorie de vârstă, ocupând locul 112.
Spre deosebire de anul trecut, când a ratat calificarea între primele opt sportive, clasându-se pe locul nouă, de data aceasta Corina Damaschin a reuşit să avanseze în sferturile de finală. Însă, concurenta de la CS Petrolul a pierdut duelul pentru prezenţa în semifinale, cu Petra Magyar, de la CSU Poli Timişoara, sportivă pe care o învinsese în seriile preliminare.
Astfel, Corina s-a situat pe locul al cincilea, un rezultat bun, în cele din urmă, având în vedere faptul că aceasta a trebuit să se împartă între antrenamente şi pregătirea pentru examenul de bacalaureat.
Clubul ploieştean a mai avut-o în concurs şi pe micuţa Mihaela Dragomir, sportivă de la categoria speranţe, aceasta situându-se pe locul 16 din 24 de competitoare.
Titlul de campioană a revenit Mariei Boldor (locul 13 în clasamentul mondial de junioare), de la CSA Steaua Bucureşti, care a învins-o în finală, cu 15-13, pe colega sa de club, Mălina Călugăreanu. Medaliile de bronz au fost câştigate de sportivele de la CSU Poli Timişoara – Reka Balogh şi Petra Magyar.
De menţionat faptul că echipa de la Petrolul Ploieşti a ratat participarea în Superliga Naţională, la care se situase pe locul al treilea anul trecut, din cauză că nu a putut prezenta o formaţie completă, celelalte sportive ale secţiei pregătindu-se pentru examenul de bacalaureat.
Oraşul Ploieşti a fost reprezentat şi la Campionatul naţional de floretă masculin, prin intermediul Clubului Sportiv Şcolar, antrenoare fiind profesoara Rodica Popescu. Sportivii ploieşteni au fost, însă, departe de medalii, cel mai bine clasat, la individual, fiind Cătălin Anghel, care s-a situat pe locul 16. Titlul naţional a fost adjudecat de Radu Dărăban, de la CSU Cluj.
CSŞ Ploieşti a concurat şi în competiţia pe echipe, clasându-se pe locul al cincilea, câştigătoare fiind CSU Poli Timişoara.