Ieri, la sediile ministerelor Justiției şi Afacerilor Interne a avut loc Conferinţa ministerială Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).
Evenimentul a făcut parte din calendarul de evenimente organizate de Președinția în Exerciţiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), asigurată de România, și a reunit miniştri, secretari de stat şi experţi ai ministerelor de Justiţie şi Afaceri Interne din statele participante SEECP.
Conferinţa a avut ca obiectiv promovarea cooperării regionale în cadrul domeniului Justiţie şi Afaceri Interne, diseminarea celor mai bune practici și a expertizei între țările participante SEECP.












