În cel mai scurt timp posibil, concursul pentru postul de director medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJUP) Ploieşti se va relua. Şi asta deoarece niciunul dintre cei doi candidaţi, respectiv medicii Silviu Stanciu şi Florin Puşcariu, nu au obţinut note de trecere. Concursul a cuprins mai multe probe de evaluare: un test grilă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului, un interviu de selecţie şi susţinerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului. Pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii trebuie să obţină în cadrul concursului media finală cel puţin 7.00, iar la fiecare probă minimun nota 6.00. Media finală a fiecărui candidat se calculează cu două zecimale, ca medie aritmetică a notelor obţinute la probele de evaluare. ,,Astăzi, ne vom întruni în Consiliul de Administraţie al spitalului şi vom fixa o nouă dată pentru organizarea concursului pentru postul de director medical al spitalului. Sper ca redactarea anunţului să fie publicată vinerea aceasta în revista «Viaţa Medicală», pentru ca apoi să putem relua întreaga procedură, astfel încât în maximum o lună şi jumătate să putem avea din nou director medical pentru spital.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.