Meteorologii au veşti bune, anunţând o oprire a precipitaţiilor în următoarele zile. Deşi vremea nu o să fie la fel de caldă cât ar trebui în această perioadă, totuşi ploile se vor restrânge.
Maine va fi cam răcoare, la amiază temperaturile pornesc de la numai 10…12 grade în estul Transilvaniei şi abia mai ating 18 grade în Banat şi în sudul Crisanei. Peste zi încă mai sunt averse, posibil şi descărcări electrice, în sudul ţării şi, local, în centru şi est. Iar în Oltenia, jumătatea vestică a Munteniei şi în Carpaţii Meridionali se mai depăşesc izolat 10…15 l/mp. La munte, la altitudini de peste 1500 m, se anunţă lapoviţă şi ninsoare. În restul ţării însă vremea se îndreaptă, soarele se arată generos şi este prea puţin probabil să mai cadă vreo picătură de ploaie.
Marţi, vremea se îndreaptă şi se mai încălzeşte, la prânz vor fi 14 grade în nordul Moldovei în timp ce în sudul Munteniei se ating 20, iar soarele predomină în mare parte din ţară. Doar prin sud-vest şi în zona de munte mai apar trecător nori ce doar izolat lasă câte o ploaie slabă. Vântul se domoleşte şi el, numai pe litoral şi pe crestele înalte de munte mai dă semne de agitaţie.
Miercuri va fi o zi frumoasă, soarele străluceşte pe cer neumbrit de nori mare parte din zi, şi doar vântul devine mai alert în Banat, Moldova şi zona înaltă de munte. Prin urmare, la amiază vorbim despre 15 grade numai pe litoral, în rest temperaturile sunt tot mai generoase, iar în Banat, Crişana şi sud-vestul Transilvaniei se ating şi 23 de grade Celsius.
Joi, în vestul, centrul şi nordul ţării norii se adună tot mai mulţi şi local se aşteaptă averse cu tunete, fulgere şi rafale de vânt. În restul ţării însă, rămâne timp frumos, cu soare şi temperaturi plăcute. Prin urmare, maximele zilei vor fi între 16 şi 23 de grade la scara întregii ţări, adică cele potrivite pentru prima decadă din luna mai. Iar în următoarele zile ne mai încălzim cu câteva grade, însă şi probabilitatea de ploi creşte spre weekend în vestul şi sud-vestul ţării.