Apa din barajul de la Paltinu, din judeţul Prahova, a început să fie evacuată controlat, de aseară, începând cu ora 18.00, la un debit de 15 metri cubi pe secundă, decizia de golire controlată a barajului fiind luată în urma ploilor torenţiale din ultimele ore, a declarat corespondentului MEDIAFAX prefectul judeţului Prahova, Rodica Paraschiv.
Potrivit prefectului de Prahova, în cursul zilei de luni cantităţile de apă intrate în baraj au ajuns şi la 40 de litri pe secundă, iar gradul de umplere al barajului a crescut, lucru care a impus deschiderea golirilor de fund.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, nu au fost semnalate inundaţii pe cursul râului Doftana, însă autorităţile sunt în alertă, pregătite să intervină în cazuri de urgenţă.
Este pentru a doua oară în ultimele săptămâni când apa din barajul de la Paltinu este evacuată controlat în urma ploilor torenţiale. Autorităţile au deschis golirea de fund a barajului şi în perioada sărbătorilor de Paşti, când gradul de umplere a lacului de acumulare a depăşit 95 la sută.