Mare tevatură, ieri, în şedinţa Consiliului Local Ploieşti, încă de la începutul discutării ordinii de zi. În absenţa primarului Iulian Bădescu, aleşii ploieştenilor s-au dat în stambă la primul punct de discuţie, respectiv încetarea mandatului consilierului local Costel Horghidan, care a fost exclus din Partidul Democrat Liberal.
Prima problemă: vot secret sau vot deschis? După câteva discuţii în contradictoriu, consilierii ploieşteni au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să nu se ştie care cum a votat. Şi s-a luat o pauză, iar buletinul de vot a fost schimbat, pentru a se introduce şi varianta abţinerii, nu numai „Da” sau „Nu”! După vreun sfert de oră, aleşii au revenit în sală, pentru a vota, lucru care s-a petrecut în doi timpi şi trei mişcări. Cei 25 de consilieri locali prezenţi s-au perindat prin faţa urnei de vot şi apoi cutia cu buletinele respective a luat calea numărării voturilor. După altă jumătate de oră, a fost anunţat rezultatul: dintre cei 25 de consilieri locali prezenţi, 15 au votat pentru încetarea mandatului lui Costel Horghidan, restul de 10 abţinându-se.
Dacă s-ar putea crede că totul s-a oprit aici, ei bine, nu! Pentru că proiectul respectiv mai avea un articol, respectiv declararea ca vacant a locului pe care l-a deţinut Costel Horghidan… alt circ, altă distracţie: să se voteze din nou, de această dată deschis, ceea ce înseamnă că 22 de mânuţe de consilieri au votat pentru adoptarea hotărârii, în întregul ei, în timp ce trei voturi au fost exprimate fie împotrivă, fie abţineri.
V.STOICA