
CS Blejoi – AS Ploieşti 2-1 (0-0)
Stadion: ”CS”, Blejoi. Spectatori: circa 90. Au marcat: Cr. Vasile (49), M. Ghiţă (70)/D. Chiriţă (77-penalti).
CS: Ad. Gheorghe – Sterie, Ioniţă, Filip (cpt), Cl. Stoica – Oae (90+1 Al. Ştefan), Badea, Dumitru, Mirea (62 Codreanu) – Cl. Vasile, Constantinescu (58 Ghiţă). Antrenor: Răzvan Vlad.
AS: Stanciu – Iacob, Năstase, Chiriţă (cpt), Dinicu – Răducanu (83 Gavrilă) – A. Mihai (63 Bunea), Bălan, Stan – Dumitrache, Petculescu (52 Voinea). Antrenor: Cristi Miron.
Avertismente: Cr. Vasile (64), Stoica (76), Ioniţă (77), Ad. Gheorghe (87)/Bunea (75), Dinicu (90+2).
Arbitri: Laureţiu Piciu – Sorin Nistor şi Octavian Ciorescu (toţi, din Ploieşti). Observator: Traian Notaru (Ploieşti).
Jucătorul meciului: Adrian Gheorghe (CS Blejoi).
După ce săptămâna trecută s-au întâlnit în campionat, CS Blejoi şi AS Ploieşti s-au duelat şi în optimile de finală ale Cupei României, faza judeţeană, fiind una dintre cele mai interesante partide ale acestei faze a competiţiei. În primul meci s-au impus ploieştenii cu scorul de 2-1, iar de această dată au avut câştig fotbaliştii blejoieni, cu acelaşi rezultat. În jocul disputat pe cocheta arenă din Blejoi, oaspeţii au avut întâietate la capitolul ocazii, dar cum afirmam anterior, pentru turul următor s-au calificat sportivii echipei gazdă.
Prima repriză a fost caracterizată de duelul dintre atacantul oaspeţilor, Dumitrache, şi portarul gazdelor, Ad. Gheorghe, cel din urmă jucător menţionat având câştig de cauză la oportunităţile de gol din minutele 17 şi 34. Nici vizitatorul Dinicu nu l-a învins pe portarul formaţiei antrenate de Răzvan Vlad, în timp ce localnicii au fost periculoşi doar prin şutul lui Badea, de la 30 de metri.
La reluare, jocul s-a animat încă de la debut, atunci când amfitrionul Cr. Vasile a marcat din careu, cu capul, pasa venind de la Ir. Dumitru (49). Au urmat două şanse de gol ale vizitatorilor, la originea cărora s-a aflat fundaşul central Daniel Chiriţă, la prima dintre ele remarcându-l pe deja amintitul Ad. Gheorghe, care a scos o minge de la vinclu (53). Şi în loc ca tabela de marcaj să indice un scor de egalitate, CS Blejoi a reuşit să mai marcheze o dată. Greşeala lui Răducanu, care a pierdut un balon în marginea careului mare, a fost taxată de Oae, iar mingea trimisă de acesta în faţa porţii a fost fructificată de Ghiţă, cu un şut de la 10 metri. Scorul putea lua proporţii la şutul în bara laterală a lui Ir. Dumitru (74), iar
D. Chiriţă a punctat pentru 2-1 din penalti (în foto – se află la al treilea gol consecutiv), în urma unui fault comis de Ioniţă la Voinea (76).
Finalul nu a fost unul cu ocazii de poartă, astfel că trupa blejoiană a reuşit calificarea în sferturile de finală ale competiţiei, deşi vizitatorii au fost mai activi în faţa porţii.
Marcel MARIN














