Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat la nivel naţional, recent, o acţiune de control privind calitatea şi modul de comercializare şi etichetare ale măslinelor şi ale uleiului de măsline, controlul vizând atât reţeaua de distribuţie, cât şi pe cea de comercializare şi importatorii. Astfel, în total au fost verificaţi 319 operatori economici, iar la aproximativ 48% dintre aceştia s-au constatat abateri, motiv pentru care peste 4.800 litri de ulei de măsline au fost opriţi temporar de la comercializare până la remedierea neconformităţilor constatate şi în acelaşi timp au fost aplicate 147 sancţiuni contravenţionale. În ceea ce priveşte judeţul nostru, comisarii au verificat 67 de operatori economici din municipiul Ploieşti şi de pe raza judeţului. Bilanţul ? S-au oprit temporar de la comercializare 12 litri ulei de măsline, precum şi peste 400 de kilograme de măsline, sancţiunile contravenţionale aplicate fiind în valoare totală de 145.000 lei. Printre nereguli au fost depistate măsline ambalate, care nu se încadrau la parametrul masă netă scursă, deficienţă stabilită în urma analizei efectuate în laborator; pe ambalajul produselor sau la locul de comercializare a produselor vrac nu existau informaţii cu privire la tipul de măsline, tratamentul suferit, calibrul acestora, data de expirare.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.