Propunere de TVA zero pentru produsele bio

România poate deveni un mare exportator de hrană bio şi tradiţională dacă se aplică TVA zero la produsele ecologice, acestea devenind şi mai accesibile pentru români, potrivit reprezentanţilor Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS): ”Micii agricultori produc în mod natural alimente bio, dar costurile lor sunt bineînţeles mai mari decât cele ale marilor producători, după cum şi calitatea produselor este incomparabil mai bună. De aceea, reducerea la zero a TVA la produsele bio şi tradiţionale ar reprezenta un impuls absolut necesar al acestei pieţe în creştere”. ”Suntem, în prezent, în situaţia în care producătorii din mediul rural, deşi în lipsă de bani, mănâncă mai bine şi mai sănătos decât orăşenii. Produsele bio şi tradiţionale ar deveni însă accesibile şi orăşenilor dacă ar fi scutite de TVA, iar acest lucru ar contribui nu doar la dezvoltarea unei industrii sută la sută româneşti, ci şi la starea de sănătate a populaţiei”, mai susţin reprezentanţii FPTS.

Ministrul Justiţiei vrea condiţii mai bune în penitenciare

Îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie reprezintă una dintre priorităţile ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc. Astfel, într-o declaraţie de presă, el a precizat că România se găseşte, şi în prezent, pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de condamnări la CEDO pentru încălcarea condiţiilor decente în penitenciare. În opinia ministrului, soluţia o reprezintă o investire masivă în penitenciare, într-un viitor cât mai apropiat. În acest sens, Cazanciuc a mai precizat că ridicarea unui nou penitenciar, de o mai mare capacitate, ar costa câteva zeci de mii de euro, însă şi condiţiile de reeducare şi-ar atinge scopul, fiind eliminat, astfel, riscul de recidivă.

Zeci de infracţiuni economice, descoperite de poliţişti

În perioada 18-24 aprilie 2014, în urma activităţilor derulate sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR, poliţiştii au constatat 80 de infracţiuni. De comiterea acestora, oamenii legii suspectează 89 de persoane, două dintre acestea fiind reţinute. Astfel, în ultima săptămână au fost descoperite 36 fapte de evaziune fiscală, 10 înşelăciuni, patru infracţiuni de complicitate la înşelăciuni etc. De asemenea, au mai fost constatate cinci abateri de la Codul Fiscal, alte cinci la Codul Vamal ş.a.m.d.