Se deschide sesiunea de depunere a cererilor pentru Măsura 121

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prima sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru Măsura 121 – “Modernizarea exploataţiilor agricole şi sprijinirea fermelor de familie”, cu finanţare din PNDR 2014 -2020, va fi deschisă începând cu data de 20 mai 2014.
”Odată cu deschiderea acestei sesiuni, vom începe, practic, să cheltuim din fondurile alocate României între 2014 şi 2020. Suntem hotărâţi să oferim cât mai curând şi mai multe oportunităţi reale de finanţare pentru mediul rural românesc şi să venim în întâmpinarea nevoilor acestuia. Includerea fermelor de familie arată că avem o strategie reală pentru acestea şi că încercăm să întărim şi să susţinem acest tip de fermă foarte important pentru agricultura românească”, a precizat, în acest context, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Conferinţă pe tema modificărilor noilor coduri

La Bucureşti s-a desfăşurat, recent, conferinţa pe tema „Modificări aduse de Noul cod penal şi de Noul cod de procedură penală. Aspecte de drept comparat”.
Deschiderea conferinţei a avut loc în prezenţa ambasadorului Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, la eveniment mai fiind prezenţi 40 de participanţi – judecători de la curţi de apel, tribunale şi judecătorii, precum şi procurori din cadrul Parchetelor arondate acestora.
Conferinţa este prima dintr-o serie de trei astfel de evenimente ce vor fi organizate în cadrul proiectului ”Continuarea măsurilor pentru realizarea de progrese privind atingerea obiectivelor de referinţă stabilite prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare”, evenimentul beneficiind de prezenţa unor experţi şi formatori din Olanda şi România.

Misiuni ale poliţiştilor români în Franţa

O delegaţie MAI, condusă de secretarul de stat Bogdan Tohăneanu, a efectuat o vizită în Franţa, pentru actualizarea procedurii de negocieri în vederea continuării misiunilor operative ale poliţiştilor români în Hexagon.
Întâlnirea a avut loc în contextul angajamentelor asumate cu partea franceză, cu ocazia semnării, anul trecut, la Bucureşti, a Scrisorii de intenţie între miniştrii Afacerilor Interne din România şi Franţa, referitoare la întărirea cooperării poliţieneşti operative şi la trimiterea în misiune a poliţiştilor români în Franţa. De altfel, încă din anul 2010, echipe de poliţişti români desfăşoară misiuni temporare cu caracter operativ pe lângă Prefectura de Poliţie din Paris, Direcţia Generală a Poliţiei Naţionale şi Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale din Republica Franceză. În prezent, 16 poliţişti asigură dispozitivul permanent de poliţişti români detaşaţi în Franţa.