Cinci titluri câştigate de sportivii din judeţ la naţionalele de copii

Finalul săptămânii trecute a reunit, în Sala „Lia Manoliu” din Bucureşti, toate categoriile de copii din atletismul românesc, fiind programate Campionatele naţionale în sală. Ca de obicei în ultimii ani, sportivii cluburilor prahovene de profil au reprezentat cu succes judeţul, obţinând performanţe remarcabile.
Cele mai multe medalii dintre cluburile prahovene au fost obţinute de către CSŞ CSM Ploieşti, elevii profesorilor Maria şi Florin Andrei. Gruparea ploieşteană şi-a trecut în palmares trei titluri naţionale, la care s-au mai adăugat două medalii de argint şi una de bronz.
În concursul individual din categoria copii 1, Florin Nica (în foto 1, alături de profesorul Florin Andrei), fiul fostului arbitru asistent de fotbal, Cristian Nica, a avut o prestaţie excelentă la proba de 200 m, câştigând medalia de aur, după ce a sosit cu timpul de 27,10 secunde.
La categoria copii 2, gruparea ploieşteană şi-a adjudecat două medalii de aur. La individual, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a urcat Rebecca Andrei (în foto 2, alături de profesoara Maria Andrei), micuţa atletă ploieşteană câştigând proba de 600 m, sosind cu timpul de 1.48,09 minute.
În concursul pe echipe, ştafeta de la CSŞ Ploieşti, formată din Fabian Doru, Alexandru Blănaru, Andrei Niculiţă, Andrei Patrichi (în foto 3), şi-a adjudecat titlul naţional la proba de 4×100 m, trecând linia de sosire în 60,03 secunde.
Tot la echipe, dar la feminin, formaţia de la CSM Ploieşti, alcătuită din Alexandra Teodoru, Nicoleta Neagu, Teodora Iancu, Rebecca Andrei, a câştigat medaliile de argint la proba de 4×100 m, situându-se pe locul secund, cu timpul de 59,41 secunde.
De remarcat că Nicoleta Neagu a mai adus o medalie de bronz în vistieria grupării ploieştene, aceasta sosind a treia la proba de 600 m, cu timpul de 1.51,54 minute.
La categoria copii 3, CSŞ CSM Ploieşti şi-a mai trecut în palmares încă o medalie de argint, prin intermediul lui Teodor Marin, care a devenit vicecampion naţional la proba de 200 m, cu timpul de 33,30 secunde.
Numărul medaliilor din tabăra ploieşteană putea fi mult mai ridicat, la limita podiumului, locul patru, clasându-se Andrei Patrichi (lungime), Teodora Iancu (50 m garduri), ştafeta 4 x 50 m băieţi (Teodor Marin, Carlos Andrei, David Marinescu, Matei Mihăilescu), ştafeta 4 x 1 tur băieţi (Valentin Lupu, Ionuţ Vişinoiu, Andrei Florea, Florin Nica).
O altă grupare prahoveană care şi-a trecut în palmares performanţe remarcabile la această ediţie a Naţionalelor de copii este Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” Câmpina. Trei dintre elevele antrenoarei Mihaela Marin au reuşit să urce pe podiumul de premiere, Vanessa Manasia (foto 4, alături de antrenoarea sa) fiind cea care a obţinut cea mai valoroasă medalie. Micuţa atletă prahoveană şi-a adjudecat titlul naţional în concursul de triatlon lacategoria copii 1, după ce a dominat întrecerea, câştigând probele de 60m (8,59 sec.) şi 800m (2.38,29 min.), iar la săritura în lungime s-a situat a doua (4,88m). Astfel, Vanessa a adunat 1796 de puncte, adjudecându-şi locul 1 la diferenţă de 171 de puncte faţă de următoarea clasată. Tot la categoria copii 1, gruparea din Câmpina a mai câştigat medalia de argint la proba de aruncarea greutăţii, prin Andreea Lungu, care a reuşit performanţa de 12,47 m.
Încă o medalie de argint a mai câştigat CT „C. Istrati” la categoria copii 2, Alessia Manasia situându-se pe locul al doilea în concursul de triatlon, cu 1374 puncte. Atleta prahoveană a încheiat a doua probele de 50 m (7,73 sec, 569 p) şi de săritura în lungime (4,46 m, 418 p), iar la 600 m a fost a opta (2.04,91 min., 387 p).
Cealaltă grupare care a mai punctat pentru judeţul Prahova la campionatul desfăşurat la Bucureşti a fost CS Telecom Petrom Slănic, club condus de antrenorul Gheorghe Muşat. De la formaţia din Slănic, Mirela Bratu (foto 5) a avut o prestaţie excepţională la proba de 1500 m, câştigând concursul cu timpul de 4.50,76 minute, care reprezintă cea mai bună performanţă din istorie la această probă în competiţia categoriei copii 1. De remarcat că pentru Mirela acesta a reprezentat al doilea titlu naţional câştigat la interval de numai o săptămână, după ce, pe 29 martie, devenise campioană la cros.
Aceste performanţe deosebite reuşite de sportivii prahoveni oferă încredere în viitorul atletismului în Prahova, în ciuda lipsei unor condiţii de pregătire foarte bune.
Petre APOSTOL