Având în vedere că în Prahova, odată cu alegerile europarlamentare, se va organiza şi un alt scrutin – cel în care vor fi aleşi noii primari din Păuleşti şi Măgureni, autorităţile au început pregătirile, cele de ordin tehnic.
Concret, în Palatul Administrativ din Ploieşti, la intrarea H, camera 159, a fost amenajat Biroul Electoral Judeţean, special constituit pentru alegerile locale parţiale din data de 25 mai, organizate pentru desemnarea primarilor comunelor Măgureni şi Păuleşti.
Preşedinte al BEJ este judecător Cristiana Enache, care a fost stabilit în conformitate cu prevederile legale, respectiv prin tragere la sorţi, de către preşedintele Tribunalului Prahova. În cazul acestui scrutin, partidele şi alianţele electorale, dar şi potenţialii candidaţi independenţi vor depune candidaturile pe data de 5 mai la birourile electorale comunale din Păuleşti şi Măgureni. Campania electorală va începe pe data de 10 mai şi se va încheia pe data de 24 mai, la ora 7,00, cetăţenii cu drept de vot din cele două comune urmând să se prezinte la urne pe data de 25 mai, când vor primi şi un buletin de vot cu candidaţii la alegerile europarlamentare.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.