România a propus Parlamentului European introducerea unui nou sistem legislativ pentru comercializarea albinelor prin spaţiu comunitar şi formarea unui grup de lucru la nivelul Uniunii Europene (UE), care să fie consultat în momentul în care se iau deciziile pentru rezolvarea problemelor concrete cu care se confruntă apicultura, potrivit informaţiilor furnizate de Adrian Siceanu, director ştiinţific la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultura (ICDA).

În acelaşi timp, Comisia Europeană a propus, prin comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, un program european pentru introducerea mierii în şcoli, în condiţiile în care România are o astfel de iniţiativă, pe plan naţional, încă din anul 2006, dar care nu s-a aplicat niciodată.

‘Am făcut săptămâna trecută două propuneri în Parlamentului European, care probabil vor fi însuşite şi vor fi promovate ca şi iniţiative. Una se referă la formarea unui grup de lucru la nivelul UE, ca organ consultativ când se iau deciziile în Parlament pentru rezolvarea problemelor concrete ale apiculturii, pentru că nu se cunoaşte realitatea din domeniu. Se vorbeşte foarte mult paralel cu realitatea. Cea de-a doua propunere vizează introducerea unui nou sistem legislativ pentru comercializarea albinelor prin spaţiul Uniunii Europene’, a explicat Adrian Siceanu.

Cititi mai multe pe www.economica.net .