Potrivit meteorologilor, ploile revin în forţă în special în zonele deja afectate de inundaţii, iar cantităţile de peste 20 l/mp vor acoperi mai ales sud-vestul ţării. Abia spre sfârşitul săptămânii, vremea se îndreaptă şi iese soarele.

Maine, vremea va fi caldă, dar va deveni treptat instabilă. În cursul zilei se arată soarele, dar vorbim şi despre ploi de scurtă durată, mai ales în zonele de deal şi de munte, precum şi în sud-vestul ţării. Noaptea în schimb aria ploilor va fi în extindere în regiunile sud-vestice, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, unde vor fi cantităţi importante de apă, peste 20 l/mp. Vorbim despre averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului şi chiar despre posibile căderi de grindină. În restul zonelor, fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala pe spaţii mai mici. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade pe litoral şi 26 de grade în Lunca Dunării.

Joi, vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi, pe arii relativ extinse, vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Local, cu precădere în sud-vestul ţării şi în zonele de deal şi de munte, se vor strânge din nou cantităţi de apă de peste 15 – 20 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări în regiunile sudice, dar trecător şi în restul teritoriului, în principal în timpul averselor. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua anterioară, se vor încadra între 15 grade pe litoral şi în estul Transilvaniei şi 24 de grade în nord-vest.

Vineri, vremea va fi uşor instabilă, cu înnorări, şi pe arii restrânse ploi slabe, de scurtă durată. Vor fi şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în Deltă şi 22 de grade în vest, nord-vest şi centru.

În weekend şi în primele două zile ale săptămânii viitoare regimul termic se va menţine apropiat de normalul acestei perioade calendaristice, adică maxime între 14 şi 23 de grade. Vremea se va ameliora sâmbătă sub aspectul precipitaţiilor, acestea urmând să-şi mai facă apariţia izolat în vest şi sud-vest. În schimb, începând de luni, aria ploilor va fi în extindere în special peste vestul, nordul şi centrul ţării.