Cardul naţional de sănătate va fi distribuit asiguraţilor gratuit, prin poştă, iar în cazul în care titularul nu va fi găsit la domiciliu – de două ori – actul va fi returnat casei de asigurări de sănătate în raza căruia se află locuinţa acestuia, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii (MS) postat în dezbatere publică pe site-ul instituţiei. Practic, prin acest proiect de act normativ, autorităţile reglementează cadrul legal privind modalitatea de distribuţie către asiguraţi a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Proiectul se va afla în dezbatere publică până pe data de 21 mai a.c. Potrivit MS, introducerea cardului naţional va îmbunătăţi mecanismul de control al costurilor din sistemul de asigurări sociale de sănătate. Astfel, ,,cardul naţional de sănătate reprezintă un mecanism suplimentar de control pentru evidenţele, raportările şi decontările serviciilor medicale, asigurând accesul rapid al furnizorilor de servicii medicale la un minim de date medicale necesare în caz de urgenţe medicale, precum şi valorificarea tehnologiilor actuale privind accesul şi schimbul de date în condiţii de deplină siguranţă si protecţie a datelor cu caracter personal, conform legislaţiei în vigoare şi recomandărilor Uniunii Europene’’, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.