Unul dintre cei mai valoroşi şi mai apreciaţi pictori români, Dan Platon (1931-2006) a primit, post-mortem, titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Ploieşti, „ca semn de recunoaştere şi preţuire a creaţiei sale, precum şi pentru ataşamentul manifestat faţă de spaţiul comunitar ploieştean”. Joi, la Galeria de Artă din muncipiu, în prezenţa a zeci de artişti plastici, fratele regretatului pictor, Alexandru Platon (în foto), a primit diploma acordată acestuia de autorităţile locale, Liliana Iliescu, consilier în cadrul Primăriei Ploieşti, fiind cea care i-a înmânat distincţia, în cadru oficial. Alexandru Platon, în vârstă de 79 de ani, a ţinut să amintească faptul că celebrul pictor s-a născut în judeţul Roman (actualul judeţ Neamţ), a studiat la Corabia, la Roman, la Cluj şi la Bucureşti, dar s-a stabilit la Ploieşti. „În numele lui Dan Platon vă mulţumesc pentru înalta onoare acordată. Mulţumesc autorităţilor oraşului, oraşului însuşi. (…) Mulţumesc colegilor şi prietenilor. În numele pictorulului Dan Platon, mulţumesc tuturor celor care l–au făcut să se simtă acasă aici, în Ploieşti”, a declarat Alexandru Platon, emoţionat. Dan Platon este cel de-al doilea artist plastic devenit Cetăţean de Onoare al Ploieştiului, după Vladimir Zamfirescu –pictor şi profesor universitar.
Tot joi, la Galeria de Artă din Ploieşti a fost vernisată o expoziţie retrospectivă Dan Platon (care a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Ploieşti) ce cuprinde 47 de lucrări realizate de-a lungul a zeci de ani, printre acesta –tablouri pictate în anii ’70 şi ultima lucrare a artistului, realizată în 2006. Operele de artă fac parte din colecţia sculptorului Alfred Dumitriu şi din alte colecţii particulare, iar cinci lucrări au fost aduse de la Muzeul Judeţean de Artă „Ion Ionescu-Quintus”. Picturile vor rămâne pe simeze până pe 16 aprilie.
În cadrul evenimentului a fost lansat albumul „Dan Platon”, realizat cu sprijin oferit de: Uniunea Artiştilor Plastici, Muzeul de Artă din Ploieşti, MAV d’Art Gallery, Casa de Cultură “I.L.Caragiale” a municipiului Ploieşti, Clubul “Rotary” Ploieşti şi unele firme. Albumul cuprinde fotografii după lucrările de artă semnate de artist, o biografie a acestuia, fotografii înfăţişându-l pe pictor în diferite etape ale vieţii şi pe membrii familiei sale. Sculptorul Alfred Dumitriu – cel care s–a ocupat îndeaproape de realizarea albumului – a povestit cum, cu ani în urmă, a văzut o pictură a lui Dan Platon şi de atunci „a început să lucreze vraja” lui asupra sa. “În fiecare zi, indiferent de starea pe care o aveam, indiferent de oră, de zi, când treceam pe lângă acea lucrare căpătam o stare de bine” a mărturisit acesta. Sculptorul a achiziţionat, în timp, mai multe opere de artă ale pictorului şi a povestit că, adesea, îi făcea vizite şi îl urmărea lucrând. “Se aşeza pe un scaun, cu faţa spre lucrarea pe care o avea pe şevalet. Stăteam puţin de vorbă, apoi căpăta o expresie de încordare. Uneori fuma şi fumul parcă îl transforma în duh. Cu o iuţeală, cu o mişcare de balerin, se arunca spre pânză, lipea repede un fragment de hârtie, apoi se întorcea, se uita….Era un spectacol fantastic felul cum el lucra. Spectacolul de mare valoare îl constituia, însă, mimica feţei. După stările tensionate, după stările de oarecare mulţumire, când se apropia de final observai pe faţa lui o încântare, o fericire, o degajare, o căldură. Şi în momentul acela era pregătit pentru semnătură”, a mai povestit Alfred Dumitriu.
Ana MAXIM
Acasă Cultură/timp liber Pictorul Dan Platon a devenit, post-mortem Cetatean de Onoare al Ploiestiului














