În magazinele din Ploieşti s-a pus la vânzare inclusiv peşte stricat! Aceasta este concluzia recentelor verificări efectuate de echipe de control.
Efective suplimentare de poliţişti de la investigarea fraudelor, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), au derulat, în perioada 12- 13 aprilie, mai multe controale în pieţe, târguri, oboare, în centrele comerciale şi magazinele unde se comercializează produse specifice acestei perioade, în special peşte.
Astfel, peste 400 de poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, de ordine publică, poliţie rutieră şi alte structuri au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a creşterii gradului de siguranţă în alimentaţia publică.
În urma activităţilor desfăşurate, ale căror rezultate au fost făcute publice astazi, au fost aplicate peste 900 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 400.000 de lei, fiind, de asemenea, confiscate bunuri însumând aproximativ 20.000 de lei. Cu aceeaşi ocazie, au fost descoperite şi cinci infracţiuni (patru dintre ele – de evaziune fiscală).
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.