Echipa masculină de volei Tricolorul LMV Ploieşti a reaprins flacăra voleiului de performanţă în acest oraş, după mulţi ani de când aceasta fusese stinsă, odată cu desfiinţarea puternicei grupări Petrom. Săptămâna trecută, formaţia ploieşteană a reuşit să avanseze la turneul de promovare în prima divizie, fiind aproape de o surpriză, să învingă pe Steaua Bucureşti, pe terenul echipei din Capitală.
Acum, Tricolorul LMV, grupare formată cu un sezon în urmă, nu mai are de trecut decât un hop până să ajungă în prima divizie. Oficialii clubului prahovean ar fi dorit şi ar fi fost dispuşi să liciteze pentru a organiza turneul de promovare la Ploieşti. Însă, aceştia s-au lovit de aceeaşi problemă cu care s-au confruntat încă de la început, anume lipsa unei săli de volei potrivite pentru meciuri de înalt nivel.
Până acum, echipa ploieşteană a evoluat la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, într-o sală improprie pentru o formaţie de top. Iar, deşi au încercat, reprezentanţii grupării nu au găsit nicăieri în oraş sau în apropiere susţinere măcar pentru a organiza un turneu de trei zile în judeţ. Ceea ce nu înseamnă decât că ori nu se vrea, ori nu este loc pentru volei în Ploieşti!
Petre APOSTOL