C. Dumitru

Cu cele 960 de societăţi comerciale înmatriculate în cursul trimestrului precedent, Prahova se plasează, din acest punct de vedere, între primele şapte judeţe ale ţării, chiar dacă faţă de perioada similară a anului anterior numărul înmatriculărilor a scăzut cu 53 de firme. Primul loc în acest an este ocupat de Municipiul Bucureşti (4.810 firme înmatriculate), urmat de judeţele Cluj (1.837), Timiş (1.402), Bihor (1.148), Iaşi (1057) şi Ilfov (1037). La nivel naţional, în primul trimestru din acest an, au fost înfiinţate 29.295 de societăţi comerciale, cu 740 de înmatriculări mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Revenind la Prahova, numărul firmelor înfiinţate în perioada ianuarie – martie 2014 a fost aproximativ egal cu cel înregistrat în judeţele Mehedinţi, Vaslui, Tulcea şi Covasna la un loc! Cât priveşte statutul juridic, majoritatea firmelor înmatriculate în trimestrul precedent în judeţul nostru (472) sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL), urmate de cele denumite persoană fizică autorizată (PFA), respectiv 279 de întreprinderi familiale (IF) – 203 firme, conform datelor Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Pe de altă parte, tot în perioada menţionată, în judeţul nostru au fost radiate din evidenţele ORC Prahova 778 de societăţi comerciale, faţă de 862 de firme desfiinţate în primul trimestru al anului precedent. La nivel naţional, cele mai multe firme radiate au fost consemnate la nivelul Municipiului Bucureşti (2.617), urmat de judeţele Bihor (1.113), Constanţa (914) şi Iaşi (926).