O arteră principală de circulaţie din oraşe şi municipii se va numi „1 Decembrie 1918”, au decis, luni, senatorii, ei adoptând iniţiativa legislativă în acest sens, propusă de deputatul PSD Mircea Duşa, ministrul Apărării.
Propunerea legislativă pentru completarea Legii 10/1990 privind proclamarea Zilei Naţionale a României a primit raport favorabil din partea Comisiei pentru administraţie publică.
Potrivit proiectului, în Bucureşti şi în municipiile reşedinţă de judeţ, se vor organiza în această zi ceremonii de sărbătorire, iar, la solicitarea autorităţilor publice locale, pot fi desfăşurate ceremonii militare. Iniţiatorul susţine că finanţarea cheltuielilor necesare organizării ceremoniei militare specifice se va face în conformitate cu legile în vigoare.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.