Funcţionarii publici doresc îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu, depolitizarea sindicatului şi o mai bună reprezentare la nivelul instituţiilor şi a autorităţilor publice, reiese din rezultatele studiului „Comisia paritară şi sindicatul. Mecanisme de dialog social pentru condiţii de muncă decente în administraţia publică”, prezentate într-o conferinţă de presă. „Concluziile proiectului au fost structurate pe trei dimensiuni – comisia paritară, sindicatul şi munca decentă. Au existat propuneri vizând îmbunătăţirea legislaţiei, condiţiile de muncă decente, respectiv activitatea sindicală”, a declarat sociologul Victor Bădoiu. El a menţionat că în privinţa comisiei paritare se doreşte o frecvenţă mai mare a întrunirilor, alegerea membrilor acestei comisii pe criterii prestabilite pentru obiectivitate şi reprezentare reală a intereselor angajaţilor, extinderea atribuţiilor acesteia, iar accesul la programe de formare profesională să se facă în mod egal şi obiectiv, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, pentru funcţii de conducere şi de execuţie, dar şi pentru personalul contractual.În privinţa sindicatului, sociologul a explicat că se doreşte o mai mare implicare şi o mai bună percepţie, dar şi să fie depolitizat. De asemenea, se doreşte obiectivitate şi o mai bună reprezentare la nivelul instituţiilor şi al autorităţilor publice.Studiul a fost realizat în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea dialogului social pentru funcţionarii publici”, proiect finanţat printr-un grant acordat de Guvernul Norvegiei şi este implementat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în parteneriat cu Asociaţia Autorităţilor Locale şi Regionale din Norvegia şi Asociaţia Municipiilor din România. Studiul şi-a propus să analizeze gradul de cunoaştere a activităţii comisiei paritare, a sindicatului, propunerile şi sugestiile de îmbunătăţire a legislaţiei care reglementează activitatea de dialog social şi modalităţile de implementare a conceptului de muncă decentă.