În toamna anului trecut, când Cornelia şi Ioan se pregăteau să aniverseze patru decenii de căsătorie, o veste îngrozitoare avea să zdruncine din temelii „casa lor de piatră”: Cornelia a fost depistată cu o formă teribilă de cancer – melanom malign. Operată de urgenţă, la Spitalul Fundeni, a revenit acasă, unde, timp de şase luni, a urmat o chimioterapie, care avea să se dovedească inutilă. Lupta cu cancerul a fost pierdută. În seara zilei de sâmbătă, 12 aprilie 2014, doamna Cornelia a plecat, liniştită, în lumea celor drepţi. Avea 68 de ani.
Pe scena vieţii a evoluat cu discreţie şi pasiune, toată energia ei creatoare fiind dedicate familiei: părinţi, copii, soţ, frate, surori, nepot…Ca profesor de matematică a format zeci de generaţii de elevi, la şcolile generale din Podenii Noi şi
nr. 13 Ploieşti, Liceul de Chimie, Scoala nr. 25 şi Şcoala Rareş Vodă Ploieşti. „Nu am trăit degeaba, avem doi băieţi minunaţi, ei sunt averea noastră!”, avea să-i spună soţului ei drag, aflat lângă patul de spital.
Acum, în aceste clipe dramatice, de cumplită durere pentru colaboratorul nostru şi familia sa, redacţia ziarului Prahova îşi exprimă profunda sa compasiune. Dumnezeu s-o odihneasă!













