Ieri, la sediul AJF Prahova s-au stabilit meciurile din “sferturile” Cupei României, faza judeţeană, cele opt echipe calificate în această fază a competiţiei urmând să evolueze, cel mai probabil, miercurea viitoare, pe 23 aprilie, după următorul program:
CS Păuleşti – Avântul Măneciu
Oţelul Larissa Dobrota – Petrolistul Boldeşti
Astra 2 Ciorani – CS Blejoi
Fortuna 2 Poiana Câmpina – CSM 2 Câmpina
De departe, cel mai interesant meci se anunţă cel de la Păuleşti, celelalte trei jocuri fiind unele cu “favorite certe”.
De menţionat că tragerea la sorţi s-a făcut prin extragerea de către reprezentantul fiecărui club a biletului cu poziţia în “ţintar”, reprezentantul clubului Oţelul Larissa, Adrian Teodorescu, contestând faptul că biletul cu “numărul” echipei Petrolistul Boldeşti a fost “ales” de către reprezentantul echipei… CS Blejoi!