Carnea de miel are o valoare calorică ridicată şi un conţinut mare de colesterol, iar medicii recomandă să fie consumată împreună cu cât mai multe legume, pentru o digestie mai bună. Astfel, şi stufatul sau drobul trebuie să conţină cât mai multă verdeaţă şi orez.

Analizele de laborator arată că 100 de grame de carne de miel conţin 200 – 300 de kilocalorii şi un conţinut mare de potasiu. Organele, în special ficatul, dar şi carnea, conţin foarte mult fier, care se absoarbe uşor în organism, zinc şi carnitină, cu rol energetic, şi cantităţi mici de calciu, acid folic şi vitamina E. De asemenea, carnea de miel are un conţinut de proteine ridicat, dar şi multe grăsimi saturate: 80 miligrame de colesterol la 100 de grame.

De menţionat este faptul că acest tip de carne conţine şi multe lipide ce îi pot afecta în special pe cei cu boli cardiovasculare sau cu risc de colici biliare, pancreatită. Mai mult, conţinutul crescut de proteine poate determina alergii.

În cazul preparării ciorbelor de miel carnea să se adauge doar în momentul fierberii. De altfel, cea mai indicată metodă este prepararea cărnii de miel înăbuşită sau pe grătar, evitându-se pe cât posibil prăjelile.