Magistraţii de la Secţia Penală a Judecătoriei Ploieşti au dispus, recent, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat din Lipăneşti, care, iniţial, avea obligaţia de a nu părăsi localitatea, fiind cercetat penal. Iniţial, instanţa dispusese, în cazul acestuia, măsura preventivă a controlului judiciar cu obligaţia de a nu depăşi limita exterioară a localităţii. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a fost prins de poliţişti în Vălenii de Munte, într-un taxi, deşi nu avea încuviinţarea judecătorilor de a depăşi limita comunei Lipăneşti.
În fapt, în cele două luni de la aplicarea Noului Cod de Procedură Penală, ca urmare a încălcării obligaţiilor impuse, în 19 cazuri, instanţa a dispus măsura arestului preventiv. De la data de 1 februarie 2014, instanţele din ţară au dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu supravegherea judiciară a 2.265 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse, poliţiştii verificând, periodic, modul în care aceştia îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. Aproximativ 500 de poliţişti îşi desfăşoară, la nivel naţional, activitatea în cadrul structurilor de supraveghere judiciară. În data de 28 martie 2014, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală, la nivel naţional se aflau sub supraveghere judiciară 2.265 de persoane. Dintre acestea, faţă de 126 a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, 2.121 sunt sub control judiciar, iar 18 sub control judiciar pe cauţiune.
Cuantumul total al măsurilor de control judiciar pe cauţiune dispuse este de 1.250.000 euro şi 407.000 lei.
(F.T.)