În urma acţiunilor de vânătoare organizate de către direcţiile silvice judeţene, în anul trecut, la care au participat deopotrivă vânători români şi străini, Regia Naţională a Pădurilor- ROMSILVA a realizat venituri în valoare de 1.113.820 de euro şi, respectiv, 996.594 de lei. Desigur, aceste rezultate n-ar fi fost posibile fără asigurarea necesarului de hrană pe timp de iarnă a vânatului şi anume: 1.396 tone de fân, 1.930 tone de porumb, 233 tone de plante furajere, 236 tone de rădăcinoase şi suculente, precum şi 67 tone de hrană granulată (pentru urşi, mistreţi şi cerbi). De asemenea, hrănitorile special amenajate de silvicultori au mai fost aprovizionate cu 256 tone de fructe şi seminţe, precum şi 339 tone de sare.
Pe de altă parte, cei peste 17.000 de angajaţi ai ROMSILVA au obţinut, în anul anterior, venituri însemnate şi ca urmare a valorificării a 589,2 tone de păstrăv pentru consum, destinat pieţei interne (îndeplinind, astfel, programul anual în procent de 108 la sută), precum şi din recoltarea şi valorificarea fructelor de pădure, a plantelor medicinale şi a ciupercilor comestibile.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.