Cu ceva timp în urmă, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a dat publicităţii normele de venit impozabile aferente anului 2014, pentru contribuabilii din Prahova care obţin venituri din diverse activităţi independente. La fel ca şi în anii anteriori, cuantumurile acestor venituri variază, în multe situaţii, nu doar în funcţie de natura prestării de serviciu, ci şi de domiciliul contribuabilului respectiv.
Astfel, în cazul cadrelor didactice care, în timpul liber, se ocupă şi cu meditarea elevilor, de exemplu, norma de venit impozabilă a fost fixată la 12.000 de lei – în cazul profesorilor cu domiciliul în Ploieşti, 11.000 de lei – în situaţia celor din Câmpina, 10.000 de lei – pentru cei care locuiesc în restul oraşelor din judeţ şi 9.600 de lei – dacă ne referim la dascălii din mediul rural. Nici organizatorii de activităţi distractive în discoteci, serbări populare sau …zodiac ghicit de papagal nu scapă neimpozitaţi, cel puţin teoretic! În cazul acestora, treptele normelor de venit sunt în valoare de 10.200 de lei – 9.800 de lei – 9.600 de lei – 9.600 de lei. Cam la fel sunt pragurile normelor de venit în cazul persoanelor care trăiesc de pe urma confecţionării şi/sau reparării bijuteriilor din metale şi pietre preţioase, respectiv 10.800 de lei – 10.000 de lei – 9.600 de lei – 9.600 de lei. Facem precizarea că acestea sunt identice cu normele de venit ale altor categorii de prestări de servicii, cum ar fi: comercializarea câinilor şi a pisicilor de rasă, a păsărilor ornamentale, a broaştelor ţestoase şi a animalelor de blană; creşterea şi/sau comercializarea de peşti exotici şi accesorii de acvaristică, inclusiv hrana specifică. Potrivit legii, există şi prestări de servicii pentru care norma de venit impozabilă este identică, indiferent de domiciliul contribuabilului, precum comercializarea de plante medicinale, seminţe sau castane prăjite, porumb fiert, flori sau borş, servicii de supraveghere şi îngrijire copil, lucrări de fierărie- potcovărie; lucrări de fântânărie sau dresarea de animale. În toate cazurile menţionate, norma de venit impozabilă este de 9.600 de lei.
De asemenea, legislaţia prevede şi acordarea unor facilităţi. Astfel, pentru contribuabilii în vârstă de peste 70 de ani (împliniţi până la data de 31 decembrie 2013), norma de venit se reduce cu 50 la sută, iar dacă aceştia au peste 60 de ani, reducerea este de 30 la sută. Tot de o reducere de 30 la sută a normei de venit beneficiază şi contribuabilii încadaraţi în gradul II de handicap, procent care creşte la 40 la sută în cazul celor cu gradul I de handicap. În sfârşit, pentru contribuabilii care obţin venituri din salarii în baza unui contract individual de muncă, având durata de 8 ore/zi, dar şi pentru studenţi şi elevi la învăţământul curs de zi, reducerea normei de venit este de 50 la sută, respectiv de 25 la sută, în cazul persoanelor care înregistrează venituri din salarii în baza unui contract individual de muncă având un program de lucru de 4 ore, zilnic.
D. CONSTANTIN