Numai în prima jumătate a lunii în curs, funcţionarii Inspecţiei Muncii (instituţie aflată în subordinea Ministerului Muncii) au sancţionat contravenţional 2.678 de operatori economici, pentru neajunsurile constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Amenzile aplicate acestora au însumat, în acest caz, peste 1,1 milioane de lei. Totodată, la 42 dintre angajatorii sancţionaţi – 25 avându-şi sediul în diverse localităţi din judeţul Prahova! – inspectorii au dispus şi oprirea unor maşini sau echipamente de lucru din funcţiune până la remedierea deficienţelor constatate, întrucât exista pericolul accidentării persoanelor care le deserveau.
Aşa cum aminteam şi cu alte ocazii, în acţiunile lor de control funcţionarii Inspecţiei Muncii urmăresc şi modul în care este respectată legea în domeniul relaţiilor de muncă, nu doar în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.