Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Prahova, în colaborare cu Ambasada SUA la Bucureşti, a organizat, ieri, la Ploieşti, o întâlnire de lucru a mediului de afaceri din judeţul nostru cu Kimberly A. Benson, vicepreşedinte al companiei Cange Internaţional din San Diego, reputat specialist american în domeniul exportului şi al marketingului. Scopul prezenţei sale în România a fost acela de a prezenta avantajele pentru ţările semnatare ale Acordului comercial UE – SUA, cunoscut şi sub numele de “Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii”, ale cărui negocieri au demarat anul trecut şi urmează a fi încheiate în 2015.
La conferinţa de presă organizată cu acest prilej, distinsul oaspete a declarat, între altele, că, odată semnat, acest acord va pune accentul pe crearea unei pieţe comune euro-americane, care, în urma liberalizării comerţului şi a investiţiilor – adică prin asigurarea liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor şi a capitalurilor- va conduce la accelerarea creşterii economice şi la crearea de noi locuri de muncă. “Acest acord urmează să conducă la armonizarea standardelor şi la eliminarea barierelor vamale, ceea ce va însemna un avantaj deosebit, în special pentru sectorul IMM. De ce spun acest lucru? Întrucât, potrivit statisticilor, companiile foarte mari exportă 85 la sută din volumul producţiei către propriile sucursale. În schimb, firmele mici şi mijlocii exportă exclusiv clienţilor lor, neavând sucursale sau filiale. Deci, prin acordul UE- SUA, firmele mici şi mijlocii cu activităţi de export vor beneficia de nenumărate facilităţi. Lucru absolut meritat, căci noile locuri de muncă, dar şi inovaţiile sau noile tehnologii sunt create, în special, de către sectorul IMM”, a adăugat Kimberly A. Benson. De asemenea, întrebată de ce a ales Prahova pentru a prezenta avantajele acestui acord, specialistul american a răspuns: ”România este a treia ţară europeană pe care o vizitez cu acest prilej. Am ales Prahova pentru că acest judeţ este foarte dezvoltat din punct de vedere economic. Apoi, precum ştiţi, aici există foarte mulţi investitori americani, ceea ce a făcut din Ploieşti locul preferat pentru o asemenea dezbatere”. În acest context, după ce a subliniat că alegerea Ploieştiului drept gazdă a acestei întâlniri este o onoare pentru CCI Prahova, preşedintele acestei instituţii, Aurelian Gogulescu, a adăugat: “Dintre cele peste 2.500 de firme cu capital mixt sau integral străin din Prahova, 95 (circa 4 la sută) au capital american, cele mai multe activând, cum era şi de aşteptat, în domeniul industriei petroliere”.
La întâlnirea cu cei peste 30 de întreprinzători din Prahova, Kimberly A. Benson a fost însoţită de Susan Garro, Ravi Buck şi Marina Nicolaescu, reprezentanţi ai Ambasadei SUA la Bucureşti.
D. CONSTANTIN