Alegerile europarlamentare – programate să aibă loc pe data de 25 mai a.c. – au determinat autorităţile centrale să adopte o serie de acte normative prin care sunt dispuse măsuri în legătură cu organizarea acestui scrutin. Pentru cititorii ziarului nostru continuăm să publicăm, în cadrul acestei rubrici, informaţii de larg interes în legătură cu procedurile prin care vor fi aleşi membrii din România în Parlamentul European.
În Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea de Guvern 102/2014 privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014, din care am reţinut cele mai importante date: l Pentru coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor prevăzute de legislaţia în vigoare în domeniul alegerii membrilor din România în Parlamentul European, pentru ministere şi celelalte instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi pentru instituţiile prefectului se constituie Comisia tehnică de la nivel central l Componenţa nominală a acestei comisii se stabileşte prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, pe baza propunerilor formulate de conducătorii ministerelor şi ai celorlalte instituţii
l Componenţa comisiei tehnice de la nivel central este următoarea: preşedinte – ministrul Afacerilor Interne, membri – secretari de stat din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, al Justiţiei, al Educaţiei Naţionale, al Culturii, al Sănătăţii; un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente, al Institutului Naţional de Statistică, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, al agenţiei de presă Agerpres, al Televiziunii, al societăţii de Radiodifuziune, al Electrica l La şedinţele acestei comisii pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai Clubului Român de Presă, ai altor instituţii ale administraţiei publice centrale interesate, ai unor operatori economici care prestează servicii de interes public, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale l Şi la nivel de teritoriu se constituie comisiile tehnice judeţene, cu atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale, prevăzute de legislaţia în vigoare, în domeniul alegerilor membrilor din România în Parlamentul European.
(Va urma)














