Zilele trecute, polițiștii Poliţiei oraşului Slănic s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că din clădirea fostului Spital Orăşenesc Slănic, aflat în conservare, se sustrag calorifere din fontă.
Astfel, s-a procedat la oprirea în trafic pentru control a unei autoutilitare condusă de către P. Costin, din com. Măgurele, în care au fost identificate cinci calorifere din fontă, care provin dintr-o clădire a fostului Spital Orăşenesc Slănic şi unde parţial funcţionează o societate comercială din Ploieşti, pentru care conducătorul auto, nu a putut prezenta documente de transport.
Conducătorul auto a declarat că transportă bunurile la solicitarea unui angajat al societății respective, către un imobil al acestuia, situat în comuna Măgurele, judeţul Prahova, fără a cunoaşte situaţia juridică a acestora. Cele cinci calorifere proveneau din fosta spălătorie a spitalui, clădire aflată în proprietatea Consiliului Local Slănic, pentru care societatea comercială respectivă a făcut primele demersuri în vederea închirierii şi acestui spaţiu, dar la acest moment nu există un contract în acest sens.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiuniii de furt.