Ieri am citit că scriitorul Gabriel Liiceanu s-a aflat pentru prima dată la sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului şi a avut „plăcerea” să asculte, dar să şi vadă, vreo câteva viodeoclipuri cu manele. „Eşti foc de frumoasă”, „Florida” şi „Ce portbagaj” au fost melodiile care i-au „încântat” urechile scriitorului, care s-a arătat extrem de mirat atunci când a început „să cânte muzica”, CNA prezentând manelele pentru a demonstra faptul că postul care le difuzează încalcă legislaţia audiovizualului. Dar Liiceanu nu a fost ieri la CNA ca să asculte manele, ci pentru că a existat o sesizare în legătură cu emisiunile în care oamenii de cultură din România sunt puşi la zid.
Nu mai ţin minte când anume au apărut pe piaţa românească manelele, dar, în comparaţie cu alte genuri muzicale, de ani buni, acestea încă mai fac deliciul publicului ascultător, în condiţiile în care vreo trei posturi s-au înfiinţat special pentru a le difuza non-stop, inclusiv cu dedicaţii, ca să nu mai vorbim că diverse emisiuni de divertisment de pe la mai toate posturile TV parcă nu au farmec dacă n-au invitat şi un cântăreţ care să aibă în repertoriu măcar o manea!
Ba, acest gen de muzică a devenit extrem de… universal. Prin mijloacele de transport ori prelingându-se pe sub geamul unei maşini de fiţe, atunci când îţi este lumea mai dragă fie sună telefonul pe refren sau versuri de manele, fie se aude melodia, în boxe, cu tot cu chiuituri, şoferul ţinând ritmul pe volan.
Având în vedere că gusturile nu se discută, problema care se pune, însă, este de ce aceia care nu gustă această muzică sunt obligaţi s-o asculte de către cei care ar fi în stare s-o mănânce pe pâine?! Grea întrebare, dar cine să-i dea şi răspuns, în condiţiile în care libertatea de exprimare şi democraţia prost înţelese au făcut ca adevăratele valori ale acestei ţări să fie trecute undeva în umbră.
În ultima perioadă a devenit desuetă întrebarea „Când ai citit ultima carte?”, în condiţiile în care televizorul, mess-ul şi facebook-ul au anulat noţiunea timpului liber. Acum nu mai este o mândrie să spui ce carte ai citit, ci care este ultima generaţie de telefon mobil achiziţionată.
La sfârşitul săptămânii trecute, vecinii de bloc au sărbătorit ceva sau pe cineva. Nu contează ce anume, contează însă că atunci când a „cântat muzica” s-au auzit refrene din gama celor care l-au mirat, ieri, pe scriitorul Gabriel Liiceanu şi pe care au fost obligaţi să le asculte toţi cei din bloc! Iar această situaţie nu se va schimba decât atunci când, privind la televizor, tinerii nu vor mai vedea manelişti şi nu vor mai auzi refrene, fără număr, despre bani, „fraţii mei”, „neamul meu”, „gagica mea”, „portbagaj”…
Nicoleta DUMITRESCU
