Administraţia Fondului pentru Mediu /AFM/ a prelungit până la data de 31 martie sesiunea de înscriere a producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor de autovehicule pentru ‘Programul Rabla 2014′, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus prelungirea sesiunii de înscriere în vederea validării solicitanţilor producători/dealeri auto, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, şi în data de 31 martie 2014. Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe în anul 2014 la Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, precum şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, vor fi publicate pe site-ul AFM’, se arată în comunicarea AFM.
Condiţiile de participare la Programul RABLA 2014 , precum şi documentele pe care trebuie să le depună producătorii/dealerii auto pot fi găsite în Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional publicat pe site-ul AFM.
Cititi mai multe pe www.economica.net .