Deşi până la Paşte şi de 1 Mai mai este ceva timp, iar vremea se poate schimba semnificativ, reprezentanţii ANM au făcut câteva precizări privind la ce să ne aşteptăm din punct de vedere termic.
Florinela Georgescu, director executiv al ANM, a afirmat că temperaturile din preajma Sărbătorilor pascale nu vor fi la fel de ridicate ca cele înregistrate în perioada extrem de caldă din prima jumătate a lunii martie şi nu sunt aşteptate fenomene meteorologice deosebite.
„Este foarte greu să se facă estimări pentru o perioadă scurtă de timp. Nu avem deocamdată semnalul unor evenimente deosebite pentru perioada de Paşte, dar nu este de aşteptat o perioadă cu temperaturi aşa de frumoase. Vom discuta în detaliu despre acest lucru cu 10 zile înainte”, a declarat directorul ANM.
Florinela Georgescu a precizat că pentru aprilie temperaturilor normale sunt de 20-25 de grade, în timp ce în luna mai se pot înregistra temperaturi maxime şi de 30 de grade.
„Este absolut imposibil să vă spun când anume se vor înregistra precipitaţii, dar mai este o lună cu multe zile de ploaie. Este greu de spus dacă încep ploile la început sau spre sfârşit. Cei care merg pe litoral de 1 mai, apa mării este mai rece decât uscatul şi, de aceea, îşi pune amprenta asupra vremii şi de aceea este mai rece pe litoral decât în restul ţării, chiar dacă vremea ar fi frumoasă”, a mai precizat Florinela Georgescu.