Ieri, în jurul orelor 16:30, în timp ce efectua activitatea de patrulare pe Bulevardul Republicii, un echipaj al Poliției Locale a depistat trei persoane de etnie romă care transportau fier vechi într-un atelaj hipo.
Persoanele în cauză au fost legitimate și identificate ca fiind numiții P.C., în vârstă de 45 de ani, B.F. (40 de ani) și D.V. (33 de ani), toți domiciliați în municipiul Ploiești. Potrivit declarațiilor acestora și urmare verificărilor efectuate, s-a constatat că materialele de fier vechi, respectiv două traverse metalice tip Ferme și două profiluri metalice tip I, care cântăreau în totalitate aproximativ 500 kg, au fost sustrase din incinta unei foste fabrici de pâine din zona de nord a orașului.
Cazul a fost înaintat lucrătorilor Secției de Poliție nr. 2 Ploiești, pentru continuarea cercetărilor.
De asemenea, în după-amiaza zilei de ieri, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Comercial au confiscat aproximativ 550 fire de flori comercializate fără forme legale în fața unui centru comercial de pe Bulevardul Republicii. Totodată, pentru lipsa ecusoanelor și a documentelor justificative privind proveniența și calitatea produselor, 15 agenți economici au primit amenzi în valoare totală de 3900 lei, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 228/2006.