Prețul gazelor naturale pentru consumatorii casnici se va mări cu 2% de la 1 aprilie, potrivit președintelui Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileț.

„La energia electrică nu avem în vedere o creștere a prețurilor, la gaze naturale — de la 1 aprilie. La gaze este o creștere prevăzută în calendarul convenit cu forurile internaționale și este vorba de 2% la consumatorii casnici. Pentru consumatorii industriali din piața reglementată, pentru că noi avem consumatori și în piața liberă, prețurile vor crește cu aproximativ 5%”, a afirmat Havrileț.

Conform calendarului prețurilor, există mai multe trepte de creștere a prețului la gaze, dar de la 1 iulie evoluția pieței va fi una de așa manieră încât prețurile să poată fi controlate, a adăugat el.

Niculae Havrileț a precizat că pe piața reglementată sunt 15% din consumatorii industriali, aceștia fiind consumatori mai mici, și nu din marile industrii iar ei pot să aleagă dacă rămân în cadrul pieței reglementate, plătind tarifele care sunt în calendar sau pot să meargă în piața liberă și să negocieze direct un alt preț.