După 3 egaluri consecutive în campionat, lupii au obținut încă unul și în prima manșă a semifinalei cu Astra Giurgiu din Cupa României, scor 0-0, rezultat în urma căruia Răzvan Lucescu susține că ploieștenii au, totuși, un ”avantaj psihologic” înaintea returului de peste 3 săptămâni.
La 10 zile după remiza din Liga I, încheiată 1-1, Petrolul și Astra s-au revăzut în semifinalele cupei, însă, deși a fost o altă competiție, jocul s-a desfășurat în linii mari la fel și s-a încheiat tot nedecis. Chiar dacă, elevii lui Lucescu au intrat la fel de hotărâți pe teren și dornici să înscrie repede pentru a se descătușa după egalurile din ultima perioadă. Petrolul a început în forță, dar căderea în careu a lui Albin în urma duelului cu Yahaya, în minutul 3, nu l-a impresionat pe Balaj. După o perioadă de tatonare, în care Astra a avut timp să se așeze în teren, Tamuz a ridicat tribunele în picioare cu un șut din întoarcere trimis peste poartă, în minutul 26. Oaspeții au răspuns prin lovitura de cap a lui Ben Youssef, 3 minute mai târziu, iar repriza s-a încheiat cu centrarea lui Priso în fața porții, la care același Tamuz n-a mai putut ajunge.
În partea secundă, galben-albaștrii au fost mai activi în ofensivă odată cu schimbările făcute de Răzvan Lucescu. Forcingul pornit în minutul 65, prin șutul pe jos al lui Fernandez și reluarea slabă din 8 metri, avându-l ca protagonist pe Camara, n-a avut, însă, efect și pe tabelă, deși Petrolul a împins liniile spre poarta adversă. Cum mai toate încercările de atac ale giurgiuvenilor au fost stopate de Geraldo, Astra a avut nevoie de o lovitură liberă pentru a-și trece în cont prima mare ocazie de gol. Numai că execuția lui Budescu a fost respinsă de Pecanha, brazilianul având o intervenție salutară. Teixeira putea aduce fericirea în finalul unui joc echilibrat, dar trasorul său de la 25 de metri a trecut ca un supersonic peste transversala porții lui Lung.
Petrolul n-a reușit nici de această dată să treacă de Astra, deși găzarii au alergat, s-au zbătut, dar au punctat, din nou, doar la capitolul dăruire. În perspectiva returului, Lucescu a îndemnat la calm și încredere printr-un discurs ponderat, fiind de părere că elevii săi beneficiază de un avantaj psihologic înaintea manșei secunde. Când, pe 16 aprilie, un gol înscris la Giurgiu va conta enorm în ecuația calificării în finală.
Petrolul – Astra 0-0
Petrolul: Pecanha – Beța, Manasse, Geraldo (cpt), Guilherme – Hoban, De Lucas (60 Fernandez) – Priso (71 Zicu), Teixeira, Albin – Tamuz (56 Camara). Antrenor: Răzvan Lucescu
Astra: Lung – Mățel, Găman, Youssef, Morais (cpt) – Yahaya – Yoda, Laban, Takayuki (72 Budescu), De Amorim (80 Enache) – Yazalde (78 Bukari). Antrenor: Florin Marin
Au arbitrat: Cristian Balaj (Baia Mare) – arbitru; Octavian Șovre (Oradea), Miclos Nagy (Cluj) – asistenți; Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea), Cătălin Popa (Pitești) – adiționali; Ovidiu Artene (Vaslui) – rezervă.
Observatori: Octavian Goga (Brașov), Adrian Vidan (București)
Declarații:
Răzvan Lucescu: ”A fost un meci dificil, am întâlnit una dintre cele mai bune echipe din campionat, cu jucători buni și mișcare foarte bună. Per total a fost un meci echilibrat, cu perioade pe care ambele echipe le-au controlat, fără însă a profita de aceste situații. Mi-aș fi dorit să câștigăm cu 3-0 și să stăm liniștiți, dar nu am jucat singuri. Am întâlnit echipa de pe locul 2. Trebuie să recunoaștem că traversăm o perioadă dificilă în care nu prea avem realizări. A fost un număr mic de ocazii, undeva la 2-1 pentru noi, cu o intervenție foarte bună a lui Pecanha la acea lovitură liberă. Cu acest rezultat de 0-0, la finalul primelor 90 de minute, calificarea se va decide în retur. Noi plecăm cu un ușor avantaj, cel puțin psihologic”.
Florin Marin: ”Nu mi-a fost teamă de acest meci, e vorba doar de respect. Mi-am luat măsuri la centru, acolo unde Petrolul este puternică, am încercat să-i blocăm în multe perioade și am și reușit acest lucru. Am introdus trei jucători de atac, capabili să țină de minge pentru că noi, la un moment dat, pierdeam foarte ușor mingiile, greșeam mult. După acest meci, niciuna dintre echipe nu este favorită. Trebuie să înscriem ca să ne calificăm. Și în prelungiri să ne calificăm, numai să jucăm finala”.
fcpetrolul.ro