• Cabalinele au fost folosite la muncă, în cadrul gospodăriei închisorii

Una dintre închisorile de pe raza judeţului Prahova, Penitenciarul Ploieşti, a scos la licitaţie cu strigare două „bunuri aprobate spre casare”. Nu este vorba despre autoturisme sau alte obiecte, ci despre cei doi cai pe care, timp de opt ani, deţinuţii i-au folosit la muncă în cadrul gospodăriei agrozootehnice – sector vegetal de la Târgşoru Vechi. Anul trecut, în două etape, terenurile în suprafaţă de 20 de hectare de la gospodăria agrozootehnică de la Târgşoru Vechi au fost date în arendă, pentru a diminua cheltuielile cu scoaterea deţinuţilor la muncă, iar acum nici caii – o iapă şi un armăsar – nu mai au obiect de activitate. Reprezentanţii Penitenciarului Ploieşti spun că, potrivit legislaţiei în vigoare, cabalinele – femelă şi mascul – aveau „perioada de utilizare depăşită”, pentru că lucraseră deja opt ani, în timp ce vârsta lor a ajuns la 12 ani. Prin urmare, chiar dacă au fost bine întreţinuţi, nu se mai poate spune că închisoarea din Ploieşti vinde „doi cai frumoşi”, ci doar „doi cai şi-atât!”, deşi, la vârsta de 12 ani, aceştia sunt departe de pensionare…
Prima variantă a fost aceea de a dona caii către altă unitate din sistemul penitenciar românesc, dar nimeni nu a avut nevoie de ei. Aşa că, potrivit legii, s-a recurs la organizarea licitaţiei cu strigare.

Mai multe detalii in editia tiparita de maine a Ziarului Prahova.