În urmă cu opt ani, Consiliul Local Câmpina a interzis parcarea în centrul oraşului a autovehiculelor care aveau postate anunţuri de vânzare. Hotărârea aceea a avut însă mai multe prevederi ambigue şi lacunare, de vreme ce a fost greu de aplicat de către agenţii Poliţiei Locale, iar amenzile aplicabile nu erau nici ele descurajante pentru eventualii contravenienţi. Pentru ca acel text legislativ local să fie aplicabil, directorul Poliţiei Locale, Carmen Gheorghe, a propus municipalităţii, la începutul acestui an, o nouă hotărâre privind aprobarea unor reglementări referitoare la parcarea autovehiculelor în zonele publice cu scopul comercializării acestora. Astfel, la ultima lor şedinţă, consilierii câmpineni au aprobat o hotărâre care reglementează mai riguros situaţia autovehiculelor parcate cu anunţuri de proprie vânzare în Centrul Civic.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.