‘Exportăm şi mi-aş dori să exportăm, având în vedere capacitatea instalată, şi mai multă energie electrică, mai ales că sunt probleme în funcţionarea complexurilor energetice, care uneori, chiar au investit foarte mult în scăderea costurilor de producţie, nu pot să intre în sistem când e apă prea multă sau bate vântul prea tare. Şi mi-aş dori nu numai să îi încurajez verbal, ci să încurajez exportul de energie electrică din România şi prin măsuri concrete. Din acest motiv, luni voi lansa în dezbatere publică o propunere de eliminare a taxei de cogenerare pe exportul de energie electrică, mai ales că România urmează să se conecteze în lunile următoare la zona Central-europeană, să îşi cupleze piaţa de energie electrică cu piaţa din Ungaria, Cehia, Slovacia şi, probabil, cu piaţa din Polonia’, a spus ministrul delegat pentru Energie.
Acesta a precizat că, din calculele făcute, eliminarea acestei taxe nu va duce la nicio creştere a facturilor pentru populaţie şi pentru ceilalţi operatori economici, până la finele acestui an.
‘Eliminarea acestei taxe, din calculul pe care îl avem, nu va duce la nicio creştere pentru populaţie sau pentru ceilalţi operatori economici până la sfârşitul acestui an. Este un calcul pe care l-am făcut cu colegii de la ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei n.r). Cred că această măsură este foarte benefică pentru sectorul energetic românesc. O voi propune, voi organiza dezbatere publică aproximativ o lună şi, în funcţie de comentariile pe care le vom primi, ulterior vom lua decizia corespunzătoare. Însă cred că trebuie să încurajăm nu numai verbal, nu numai declarativ, ci prin acţiuni şi politici ca România să devină un jucător regional pe zona de energie electrică, acolo unde avem o capacitate instalată mult superioară consumului nostru din acest moment’, a subliniat ministrul Energiei, potrivit economica.net.