De luna viitoare, gazele naturale se vor scumpi cu 2 la sută în cazul consumatorilor casnici, şi cu 5 la sută pentru consumatorii industriali din piaţa reglementată. În opinia Consiliului Investitorilor Români (CIR) – organizaţie apolitică şi neguvernamentală, care reuneşte companii cu capital majoritar privat românesc, a căror cifră de afaceri cumulată depăşeşte 5 miliarde de euro – liberalizarea abruptă a preţului gazelor naturale din producţia autohtonă va avea consecinţe negative pe termen mediu şi lung asupra economiei româneşti. “Aceasta se va solda cu reducerea a circa 525.000 locuri de muncă în economie (creşterea şomajului cu 4 puncte procentuale) şi dispariţia, anual, a 6,3 miliarde de euro din PIB, după cum se evidenţiază în studiul «Evaluarea strategică a impactului liberalizării pieţei gazelor naturale asupra consumatorilor industriali şi, în general, noncasnici din România», realizat de compania de consultanţă Deloitte din România, împreună cu Deloitte Spania”, se arată într-un comunicat al CIR remis redacţiei noastre şi semnat de Filip Cârlea, director executiv. Pe de altă parte, în comunicat se precizează că, în România, nu se poate spune că există o piaţă reală a gazelor naturale, având în vedere că oferta este reprezentată de doi mari producători interni (Petrom şi Romgaz) şi un singur exportator (Gazprom), pe când cererea este reprezentată de aproximativ 3 milioane de consumatori, dintre care câteva mii de clienţi noncasnici, având consumuri de nivel mediu şi mare. “Pentru a exista o piaţă internă funcţională a gazelor naturale, ar trebui dezvoltată infrastructura, care ar permite diversificarea surselor de import, pe lângă acela din Federaţia Rusă, ceea ce ar micşora dependenţa energetică şi riscurile asociate. De asemenea, ar trebui să se dezvolte exploatarea de resurse la nivel local, precum cele din Marea Neagră, dar şi cele neconvenţionale (cu respectarea condiţionalităţilor de mediu), stimulând, astfel, producţia internă de gaze naturale. În consecinţă, noi propunem parcurgerea unei perioade de tranziţie de 8-14 ani până la liberalizarea completă a pieţei gazelor în România”. Această perioadă ar fi necesară pentru a permite industriei româneşti să se adapteze treptat la ritmul de creştere a preţurilor materiilor prime. De asemenea, un alt subiect de discuţie îl reprezintă destinaţia veniturilor suplimentare generate de preţul crescut al gazelor. “Opinia CIR este aceea că aceste venituri să nu revină direct la producătorii de gaze, pentru ca apoi să fie impozitate şi reinvestite în infrastructura de gaze. Din contră, această avuţie naţională să fie utilizată raţional şi, în consecinţă, distribuită industriei naţionale, îngăduind supravieţuirea şi adaptarea la noile provocări de eficienţă economică”, se mai arată în comunicat.
În contextul noilor scumpiri anunţate de la 1 aprilie 2014, premierul Victor Ponta va prezenta, astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, un pachet de măsuri în domeniul energetic urmând a fi adoptat de Guvern, care să permită menţinerea unor preţuri competitive pentru producătorii industriali. Membrii CIR apreciază, şi pe această cale,decizia Guvernului de a veni în sprijinul industriei româneşti şi asigură, în continuare, autorităţile de “sprijinul şi consultanţa noastră”.
D. CONSTANTIN