Sfârşitul lunii martie, intrarea într-un nou anotimp – care la Ploieşti coincide cu zilele dedicate punerii în valoare a creaţiei lui Nichita Stănescu – au fost un bun prilej pentru cei aflaţi la catedră să îndrume tânăra generaţie să simtă şi să gândească nichitian. Este şi cazul cadrelor didactice şi al elevilor de la Liceul de Artă ”Carmen Sylva” Ploieşti, care au ţinut să participe într-un mod inedit în cadrul manifestărilor incluse în programul Festivalului „Nichita Stănescu”, aflat în acest an la cea de-a XXVI-a ediţie. Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, în prima zi de festival, Muzeul de Artă s-a umplut de culoare şi sunet, sursa de inspiraţie fiind versurile ”poetului necuvintelor”. Sub coordonarea şi îndrumarea profesorului Camelia Profirescu, elevi de la clasele a V-a A şi a VII-a A- profil plastică au expus zeci de tablouri. ”Copiilor le-am adus la clasă volume de poezii ale lui Nichita Stănescu. Ei au ales anumite strofe care le-au plăcut mai mult şi ceea ce au simţit ei au transpus în culori. Elevii sunt foarte talentaţi, în cazul celor de la a -V-a fiind vorba despre un eveniment foarte important- debutul în cariera lor de viitori artişti plastici, întrucât creaţiile lor sunt expuse publicului pentru prima dată”, ne-a declarat prof. Camelia Profirescu. Astfel, ”Elegia oului, a noua”, ”Artemis”, ”Idolul ierbii”, ”Un soldat”, ”Îngerul cu o carte în mână” şi alte zeci de poezii semnate de ”îngerul blond”, inclusiv reproduceri de pe cele mai cunoscute fotografii ale poetului, au prins viaţă în culoare, graţie unor copii talentaţi, expoziţia încercând să aducă „Lauda omului… Nichita Stănescu”. Intensitatea emoţională, cuprinzând plastic trăirile pe care versurile poetului le inspiră unor copii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, ne-a fost mărturisită chiar de către o parte dintre aceştia. Astfel, Ionescu Ioana (clasa a VII-a A) ne-a spus că a ales poezia ”Evangheliile toamnei”, în tabloul ei în planul principal fiind copacul care simbolizează viaţa, în timp ce colega ei de clasă, Mocanu Roxana, a spus că a realizat foarte uşor, în două-trei zile, o reproducere după cea mai cunoscută fotografie a poetului. Enea Diana (clasa a V-a A ) a ales ca temă de inspiraţie pentru compoziţia sa poezia ”Necuvintele”, în tabloul său prinzând viaţă ”soarele şi doi copaci care îşi unesc ramurile creând o armonie de dragoste”, colegul ei, Cristescu Ştefan, alegând poezia ”Bufonul şi moartea” pentru că ”am văzut totul ca o metaforă, fiind un alt mod de a interpreta viaţa, călătoria artistului prin ceea ce ”Este şi nu-i”. Viaţa este iluzie, amintire, simţire, efort, ironie…alb, negru şi multe, multe culori”. Eforturile micilor artişti plastici au fost răsplătite atât de municipalitate, care le-a oferit diplome, cât şi de colegii lor de liceu, de la clasele cu profil muzical. Recitaluri muzicale au fost susţinute de elevi de clasele a III-a până la a XII-a, participanţi la numeroase concursuri şi olimpiade, sub coordonarea şi îndrumarea profesorilor de specialitate de pian, instrumente de suflat şi muzică de cameră.
N. DUMITRESCU














