Unii aditivi naturali şi chiar vitamine ne sunt prezentate pe ambalajele alimentelor sub formă de E-uri, chiar dacă această sintagmă este considerată nesănătoasă indiferent de numărul la o precede.

E 101, E 300 şi E 160 sunt doar câteva dintre vitaminele şi coloranţii naturali care se găsesc în alimentele de pe piaţă. Specialiştii în nutriţie au descoperit că din cei 315 aditivi existenţi în alimente cel puţin 20 sunt inofensivi.

De exemplu, E 101 este vitamina B2 şi se poate obţine din germenii de grâu, din ficat sau drojdie şi se regăseşte în produsele de patiserie, dar şi în concentratele pentru supe/ciorbe.

E300 este vitamina C sau acidul ascorbic. „Acidul ascorbic ne fereşte de infecţii, ne întâreşte sistemul imunitar şi are şi rol antidepresiv”, a declarat nutriţionistul Corina Zugravu.

E 306-309 sunt denumirile din comerţ ale vitaminei E, obţinută din germenii de grâu şi uleiurile nerafinate.

E 140 este, de fapt, denumirea comercială pentru clorofilă (pigmentul verde) care se regăseşte în pasta de dinţi, în apa de gură, dar şi în unele dulciuri colorate.

E 160 este colorantul care se extrage din roşii şi se găşeşte în dulciurile colorate, dar şi în unele băuturi din comerţ.

E 162 este colorantul care se extrage din sfeclă şi se regăseşte în lichioruri, sucuri, prăjituri, dar şi în unele snack-uri.

E 163 este un colorant extras din fructe şi legume şi se regăseşte în sucuri.

E100 este colorantul de culoare galbenă care se regăseşte în sosuri sau super şi provine din curry.

E 322 este denumirea comercială a lecitinei şi se întâlneşte în ciocolată din comerţ, sosuri, maioneze, dar şi în alte produse tartinabile.

E 392 este extractul de rozmarin şi se regăseşte în preparatele din carne, cum sunt mezelurile.

E 509 sau clorura de calciu care se foloseşte la prepararea brânzeturilor maturate, deoarece creşte consistenţa cheagului.

E 967 se regăseşte în gumele de mestecat şi previne cariile, dezinfectând cavitatea bucală, dar şi inhibă dezvoltarea microbilor şi protejează smalţul dentar.

Totuşiu, trebuie să ţineţi cont de faptul că E123, E 621, E 320, E 251, E 252 sunt aditivi cancerigeni şi au efecte toxice asupra creierului.