Din punct de vedere termic, în luna aprilie se aşteaptă temperaturi medii, apropiate de normele climatologice. În ceea ce priveşte cantitatea precipitaţiilor, acestea vor fi mai abundente îndeosebi în regiunile vestice şi centrale ale ţării.

„Toata luna aprilie asteptam temparaturi medii, apropiate de normele climatologice in majoritatea regiunilor, cu excepţia regiunilor sudice unde se aşteapată temperaturi ceva mai scăzute. Luna aprilie pare a fi o luna care sa nu aduca surprize din punct de vedere termic. Totuşi o prognoza nu poate cuprinde eventualele fenomene extreme, cum ar fi perioade scurte în care temperaturile ar putea fi mai ridicate sau mai coborâte”, a declarat Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM.

În luna mai, temperaturile vor fi apropiate de normal, posibil uşor scăzute în regiunile nordice şi centrale. Meteorologii anunţă însă cantităţi importante de precipitaţii.

„Luna mai se anunţă a fi o lună ploioasă în mare parte a ţării. Este una dintre lunile cu cantităţi mari de precipitaţii. Este posibil ca în unele zone să se acumuleze cantităţi importante de precipitaţii”, a declarat directorul ANM.

VREMEA DE PAŞTE
„Nu se aşteaptă o perioadă cu temperaturi atât de frumoase cum avem acum, ridicate. Nu avem nici semnalul unor evenimente deosebite. Temperaturile normale în aprilie sunt de peste 20 de grade spre 25”, a anunţat Florinela Georgescu.

VREMEA DE 1 MAI
„Luna mai este o lună în care se înregistrează multe zile cu ploaie, dar nu ştim încă dacă vor începe în prima perioadă sau vor fi mai spre jumătatea lunii. Cei care merg pe litoral de 1 mai trebuie să ţină cont că în această perioadă a anului apa este rece. Pe litoral va fi mai rece decât în alte zone ale ţării”, a explicat reprezantantul ANM.