Zilele trecute, polițiștii Secției nr. 4 Ploiești au organizat și executat o acțiune privind verificarea modului de organizare și asigurare a pazei bunurilor și valorilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 și H.G. 301/2012.
Astfel, au fost verificate mai multe societăți comerciale, care funcționează în municipiul Ploiești.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei.
Activitățile de control vor fi continuate și în perioada următoare.