Relaţiile dintre cadrele didactice se vor baza pe respect, solidaritate şi corectitudine, profesorii trebuie să evite denigrarea colegilor, iar frauda intelectuală şi plagiatul sunt interzise, potrivit proiectului Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar, aflat în curs de finalizare. Potrivit acestuia, relaţiile profesionale trebuie să se bazeze pe respect, onestitate, solidaritate, cooperare, corectitudine, toleranţă, evitarea denigrării, sprijin reciproc, confidenţialitate, competiţie loială, fiind interzise frauda intelectuală şi plagiatul. De asemenea, personalul didactic trebuie să evite situaţiile în care ar putea fi lezată libertatea de opinie vizând convingerile politice şi religioase, dar şi orice formă de discriminare în relaţiile cu colegii. Documentul mai prevede că între persoanele din sistemul de învăţământ preuniversitar – responsabile cu instruirea şi educarea – sunt interzise solicitarea de servicii personale de orice tip de la colegi care sunt sau urmează să fie în proces de evaluare, angajare sau promovare, iar în evaluarea competenţei profesionale vor fi utilizate doar criteriile care au în vedere performanţa şi rezultatele profesionale. Proiectul mai prevede că orice cadru didactic trebuie să evite, prin afirmaţii, aprecieri sau acţiuni, să afecteze imaginea profesională şi socială a altor membri ai corpului profesoral, cu excepţia situaţiilor prevăzute şi formalizate de actele normative în vigoare, printre care evaluările anuale şi cele din comisia de disciplină. De asemenea, profesorii trebuie să îi informeze pe părinţi despre evoluţia activităţii şcolare a copiilor, evitând tendinţele de prezentare parţială sau cu tentă subiectivă, se arată în proiect. În document se mai prevede că profesorii vor avea disponibilitate pentru rezolvarea problemelor educative ce le sunt aduse la cunoştinţă de către părinţi. La rândul lor, părinţii vor fi informaţi despre toate aspectele activităţii elevilor, prin furnizarea explicaţiilor necesare înţelegerii şi aprecierii conţinutului serviciilor educative. Profesorii sunt obligaţi să respecte confidenţialitatea datelor furnizate şi dreptul la intimitate individuală şi familială. Dascălilor le este interzis să ceară sau să primescă bunuri materiale sau sume de bani pentru serviciile educaţionale oferite, să se ocupe de achiziţia de materiale auxiliare curriculare sau de materiale didactice, acestea urmând să fie cumpărate de către părinţi, pe bază de factură sau chitanţă, de la furnizorii autorizaţi. Unităţile de învăţământ care şi-au elaborat deja propriile Coduri etice vor fi obligate să le adapteze în conformitate cu prevederile viitorul Cod etic elaborat de minister, a anunţat, recent, conducerea Inspectoratului Şcolar Prahova. Profesorii prahoveni cu care am stat de vorbă sunt de părere că realizarea unui astfel de document este o idee bună. Unii dintre ei susţin, însă, că acest Cod trebuie să prevadă şi măsuri pentru protecţia cadrelor didactice, deoarece se înregistrează situaţii în care acestea sunt agresate verbal de către elevi nemulţumiţi de note sau de diverse sancţiuni primite şi situaţii în care cadrele didactice sunt agresate de părinţii acestora. Luna trecută, Sindicatul Şcoala Prahovei a formulat o petiţie prin care cere interzicerea prin lege a fondului clasei şi a fondului şcolii, dar şi măsuri pentru protejarea personalul didactic împotriva abuzurilor exercitate de o parte a părinţilor şi a elevilor. De asemenea, semnatarii petiţiei s-au angajat să nu mai organizeze activităţi ce presupun strângerea de bani de la părinţi, pentru a nu mai fi acuzaţi că primesc bani ilegal. Codul etic a fost readus în actualitate după mediatizarea, la sfârşitul anului trecut, a unor imagini în care o învăţătoare din Capitală le cerea părinţilor sume mari de bani pentru cadourile de Crăciun.
Ana Maria MAXIM
Acasă Cultură/timp liber Conform proiectului Codului etic, Profesorii trebuie sa evite denigrarea colegilor si sa...














