Senatul a respins, ieri, cu o majoritate covârşitoare, proiectul noului Cod Rutier, prin care erau înăsprite sancţiunile pentru fapte cu pericol social deosebit şi nerespectarea regulilor privind circulaţia oe drumurile publice.

Senatorii au adoptat, cu 119 voturi „pentru, două „împotrivă” şi o „abţinere” raportul de respingere a Proiectului de lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe crumurile publice.

Raportul de respingere a fost propus plenului Senatului de Comisia pentru administraţie publică, cea juridică şi cea de apărare.

Proiectul privind modificarea OUG 195/2002 prevedea înăsprirea sancţiunilor pentru fapte cu pericol social deosebit şi care influenţează direct siguranţa traficului, precum nerespectarea normelor privind trecerea la nivel cu calea ferată, conduerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea pe autostradă pe contrasens sau a unui autovehicul a cărui înmatriculare este suspendată, dar şi pentru depăşirea limitei legale de viteză cu peste 60 km/h.

Cititi mai multe pe www.romaniatv.net .