Pentru că ziua de 8 Martie cade, în acest an, într-o zi liberă, nu lucrătoare, poate n-ar fi rău ca femeile să‑şi facă timp şi pentru sufletul lor. Este atât de multă agitaţie, atât de mult zbucium în jurul lor încât, poate, n-ar fi rău ca măcar astăzi, de ziua lor, femeile să găsească timp pentru a privi în propriul interior, contemplându-şi stările ca şi cum ar privi un răsărit sau un apus de soare, la mare, în strigăt de pescăruşi.
Au nevoie să se înconjoare de bucuria unei clipe de linişte, în care să-şi odihnească gândurile, cât să le scoată la suprafaţă pe cele ascunse în cotloane doar de ele ştiute. Este vorba mai ales despre acele gânduri care, în momente tensionate, în situaţii limită, le ajută să meargă mai departe, cu zâmbetul pe buze, chiar dacă în spatele dinţilor este un plâns înghiţit.
Au nevoie de o clipă de linişte pentru că femeile ar trebui, astăzi, să se uite în oglindă şi să vadă cât sunt de frumoase, de unice, chiar dacă părul nu mai este atât de strălucitor ca pe vremea adolescenţei, iar ridurile s-au conturat, la coada ochilor, ca într-o îmbrăţişare permanentă. Şi, dacă, zâmbind, uitându-se în oglindă, vor putea să-şi „zărească” şi sufletul, atunci ar vedea, cu adevărat, cât de norocoase sunt.
Pentru că, indiferent de câte evenimente dure au avut parte femeile, sufletul a fost cel care s-a dovedit întotdeauna ca un zid, care, indiferent de câte fisuri a avut parte, nu a cedat. Asta în ciuda faptului că, se ştie, la suflet se pun necazurile, eşecurile, durerile, neîmplinirile, rătăcirile, dezamăgirile, trădările, minciunile – răni care, de cele mai multe ori, rămân deschise sau sângerează atunci când se consideră că aproape s-au cicatrizat.
Sensibilitatea şi puritatea, însă, vor rămâne mereu pansamente pentru suflet, ca un cântec de greier care linişteşte foşnetul frunzelor trezite de roua dimineţii.
Poate de aceea, mai mult ca oricând, astăzi, femeile ar trebui să creadă în ele, în puterea lor de a da viaţă, în puterea lor de a merge mai departe, chiar şi atunci când cred că totul se prăbuşeşte în jurul lor. Iar asta se datorează sufletului lor, cimentat cu grijă, atunci când nu le vede şi nu le simte nimeni, cât să cuprindă în el toate sentimentele pe care le poate trăi o fiinţă umană. Iar dacă astăzi ar primi în dar şi o clipă de linişte, cât să privească în propriul interior, femeile ar avea prilejul să se redescopere.
Dar, ca să poată atinge această stare, au nevoie de sprijinul celor din jur, în mod special de cel al bărbaţilor din viaţa lor. Pentru că, nu de puţine ori, aceştia uită că femeile au nevoie şi de câte o clipă de linişte, suficientă pentru a merge mai departe, care să creeze senzaţia că în sufletul lor se aude iarba cum creşte în cântec de greier.
Nicoleta DUMITRESCU
